„Un om = o conștiință vizuală”, iar „universul vizual = suma conștiințelor vizuale”, așa cum arată pe ecran Constantin Flondor în al său Eu-Tu-Martor. Căci cinemaul este arta perfectă pentru a dovedi o asemenea conștiință duală, de sine și a lumii înconjurătoare, având ca fundamente două mari pasiuni simple, dar și responsabilități nebănuite: a documenta realitatea (înșelătoare) și a o modifica după bunul plac. Filmele retrospectivei de cinema românesc din acest an conțin mare parte din ideile și emoțiile discursurilor contemporane despre imagine — frica și dubiul, fantezia și plăcerea, dorința de a lăsa o urmă în peisaj, faptul documentar și trucul la fel de documentar — dând impresia că totul s-a schimbat și, totuși, nimic nu e nou. În fond, prima imagine rupestră a fost și ea o chestiune de conștiință, de a fi într-o lume a cărei sens poate fi dat printr-o reprezentare. (Călin Boto)