Competiția Națională de Scurtmetraj
Cinemaul experimental nu are vreo tradiție anume în România. S-a făcut câte puțin din toate, mereu la limita ideologiei, sub amenințările fie ale cenzurii politice din perioada comunismului, fie ale celei economice din capitalism. Însă lipsa unor interese estetice împărtășite, cu alte cuvinte, a unei tradiții ținute laolaltă de mai mulți pentru o perioadă mai mare de timp, nu înseamnă o istorie absentă, ci una dificilă, capricioasă, incapabilă de repetiție, care se sustrage unor cuvinte-cheie și mai ales de la generalizări. Așa a fost cu Ion Grigorescu, așa va fi cu Radu Jude. Nu-i de mirare că nimeni nu a scris acea istorie. Prezentul este cel puțin la fel de dificil: cele unsprezece filme, aparținând unor cineaști, dar mai ales cineaste române care provin din două generații diferite, nu par să aibă multe în comun. Câte un subiect, câte o formă, dar nu vreun fel anume de a gândi cinemaul — ceea ce-i minunat: poate că nu vom avea un Nou Val, dar vom avea mult cinema experimental, tot și tot mai mult. Și cine poate spune că, în fine, lipsa unei tradiții nu poate deveni ea însăși o tradiție? (Călin Boto)
