Sus pe cer, soarele, și încă un soare, dublul celuilalt. O simplă supraimpoziție invocă cu toată forța imaginarul și poetica de anticipație, punând totodată problema dublului. Ce presupune singularul suprem pentru o cultură a reproducerii în masă?
Nimic mai simplu decât ce-au făcut Florin Tudor și Mona Vătămanu, ai noștri Straub–Huillet: Soarele și dublul său arată întocmai ce spune și titlul, imaginea unui soare acompaniat de un altul, la început diferit, apoi ușor asemănător, din nou diferit etc. Filmat pe 16mm, așadar având o materialitate a cărei aparență pare străină de trucaje digitale, peisajul fantastic, pictural, dar concret, invocă cu toată forța imaginarul și poetica de anticipație, punând totodată problema dublului. Ce presupune singularul suprem pentru o cultură a reproducerii în masă? (Călin Boto)
Mona Vătămanu (n. 1968) și Florin Tudor (n. 1974) colaborează din anul 2000, timp în care operele lor au fost expuse în numeroase galerii și muzee de artă contemporană din lume. Folosindu-se de film, fotografie, arhitectură, teatru și pictură, arta lor se interesează adesea de violența cu care imaginarul politic se schimbă.