Ventura, vârstnicul imigrant din Capul Verde și uzualul non-actor al lui Costa, a trăit în Lisabona din tinerețe, dar se pare că de-abia acum încep să iasă la iveală anxietățile sale stocate de la Revoluția Garoafelor din 1974 înoace. În fața unui eveniment care oficial a fost glorios și eliberator, Ventura, însuși subiectul pe care Revoluția pretindea să-l emancipeze, rememorează o viață trăită periferic.
Fontainhas nu mai există – decât în condiționarea socială a rezidenților și prezervarea lui în cinema. Mahalaua a fost dărâmată, dar interesul stârnit lui Costa continuă netulburat. Cavalo Dinheiro avansează intimitatea creativă a lui Costa cu Ventura, personajul său recurent care se confundă cu actorul neprofesionist care îl interpretează. După contribuția acestuia, Costa însuși spune că nu înțelege totul în film. Acțiunea începe într-un spital, sau poate centru de detenție, care pe zi pare atât de opresiv (rară excepție, oricum, lumina soarelui aici) încât deja orice exterior e suspect că ar fi un flashback sau o halucinație. Prezența altora – apropiați, Vitalina Varela, un soldat-statuie –, e cu siguranță revelatorie, și poate iluzorie. Pe lângă o cronologie incertă sau fantasmagorică, muzica subită – într-un montaj cu foștii locuitori din Fontainhas sau în secvența din lift – complică și mai tare șirul evenimentelor, dar Ventura, cu mâinile tremurânde, privirea pierdută, amintiri vii și irepresibile de la Revoluția Garoafelor, are statura necesară pentru a fixa centrul filmului. (Irina Trocan)