Erupția vulcanului de pe Fogo desparte trei tinere surori. Dar ele cântă. Într-o zi vom ști de ce trăim și de ce suferim…
Sfârșitul, al unor destine particulare, al civilizației, al lumii însăși, duce cu gândul la început. As Filhas do Fogo trage înapoi către cel de-al doilea film al lui Costa, Casa de Lava (1994), revenind la imaginarul din jurul vulcanului Pico do Fogo și la așa-numitele „fiice ale focului” din Capul Verde care îi populau peisajul martor al singurătății și al chinurilor Istoriei. Nu că ar fi părăsit Costa vreodată Capul Verde – cele trei surori care își cântă aici durerea ar putea fi fiice arhetipale ale Vitalinei, continuându-i întoarcerea înapoi acasă. Filmul preia peisajul sonor al unei melodii de secol al XVII-lea și îl transformă într-un madrigal modern, care reușește în 9 minute să sublimeze (sic, sublim) întreaga sumă de întrebări existențiale care macină sufletul uman. De ce suferă omul? Ecranul împărțit în trei nu-i un simplu artificiu, ci încarcă filmul cu o picturalitate solemnă a tripticelor picturii religioase – As Filhas do Fogo e un gest sacru pe altarul desacralizat al cinemaului contemporan. (Dora Leu)