Vincente, un tânăr de 17 ani, trăiește împreună cu Nino, fratele său de 10 ani, și cu un tată abuziv într-o casă în paragină de la periferia orașului. Într-o zi, când tatăl lor pleacă definitiv, ei trebuie să se confrunte cu consecințele dispariției sale și să încerce, cu ajutorul prietenei lui Vicente, Clara, să își refacă o viață de familie anterior fracturată.
O Sangue, debutul în lungmetraj al lui Pedro Costa, privește fermecat spre câțiva maeștri dragi regizorului: John Ford, Jean-Marie Straub și Danièle Huillet, Jacques Tourneur. Datoria explicită a lui Costa față de acești pionieri informali ai peisajului, ai duratei și ai spectrelor istoriei face din acest film-suvenir un obiect curios chiar și pentru filmografia sa radicală – o înlănțuire de cadre la limita manierismului, imagini obsesive care trimit printr-un gest de fascinație intensă la acele surse de inspirație translatate în propriul film. Povestea lui Nino și Vincente, obligați să facă slalom printr-o sumedenie de probleme survenite după moartea tatălui lor și descoperind în prietena lor, Clara, o enigmatică figură maternă, nu alterează esența manifestă a filmului. O Sangue rămâne, înainte de toate, o declarație de dragoste pentru însuși cinemaul, ca artă a unor contraste seducătoare; o elegie pentru alb-negrul de odinioară, cel care suplinea culoarea cu grația sculpturală a peliculei, pentru sentimentele absolute, pentru o libertate aproape punk. După O Sangue, Pedro Costa a îndesat într-o singură sticlă toate amintirile cinefile din care și-a asamblat filmul; a aruncat-o apoi în largul mării, ca pe o scrisoare de iubire și adio, dorindu-și parcă să uite, pentru a putea afla mai târziu din nou, tot ce știa până atunci. (Alma Buhagiar)