The Veiled City este o simfonie urbană cu accente științifico-fantastice și inspirată de Marele Smog din Londra anului 1952. Realizat din imagini de arhivă, filmul ia forma unor scrisori fictive dintr-un viitor post-apocaliptic. Suntem invitați să înțelegem smogul prin prisma urgenței climatice din prezent și a destinului nostru global.
O entitate din viitorul presupus dezastruos călătorește în Londra anului 1952, pentru a descoperi și documenta bubele istoriei. Demersul se transformă într-o reflecție asupra ceea ce e catalogat la un moment dat în istorie ca fiind „normal”, filmul confruntând această normalitate cu schimbările de optică care survin odată cu trecerea timpului. Bolile, atât ale omului cât și ale sistemelor, sunt tolerate atâta timp cât ele acționează lent, atâta timp cât nu produc nicio perturbare remarcabilă. Cine-ochiul vizitatoarei din viitor trece prin mii de metri de peliculă alb-negru și zgomotoasă vizual, în care se întrevăd siluete de oameni și deopotrivă mașinării, textile și metal, integre, dezafectate, ori ireparabil avariate – dar și ceața care le înghite pe toate ca un voal blestemat. (Emil Vasilache)
Natalie Cubides-Brady este o regizoare cu o formare în domeniul artelor vizuale care lucrează la intersecția dintre documentar și ficțiune. Scurtmetrajul său documentar hibrid, Beyond the North Winds, despre moștenirea lăsată în urmă de un reactor nuclear dezafectat din Scoția, a fost selectat în cadrul Sundance London, Visions du Réel și la Edinburgh. A câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurtmetraj la Festivalul de Film de la Poitiers și a fost nominalizat pentru un premiu IDA Documentary Awards. Un alt film al său, After the Silence, a fost inclus pe lista scurtă pentru un premiu Grierson. În 2019, a absolvit NFTS cu un master în regie de film documentar. După absolvire, a fost invitată să participe în programul Future Frames: Generation Next de la Karlovy Vary. În 2021 a participat în cadrul Berlinale Talents cu un proiect pentru Short Form Station. Lucrează în prezent la primul său lungmetraj.